ochiul furtunii

ai fost ochiul furtunii

ce într-un cãprui seral

m-a învãluit.

prin tine vedeam

cerul curgând

peste copaci supuşi,

într-o lume depãrtatã.

ne-am rotit tãcuṭi

şi-am privit doar în noi,

secundele lãsând sã ne numere.

ne-am ṭinut de mânã

în primii stropi

ce de pe chipul nostru

în crengi se rupeau.

ai fost ochiul fericirii

când furtuna pe sus ne-a luat.

ai închis în tine

o dragoste de cãprui seral,

iar copacii, supuşi, te salutau.

la mine, iubirea

la mine, iubirea,          

n-a venit cu paşi mari

de leoaicã.

nu m-a îmbrãţişat

pe chip chipul ei modelând.

nu s-a jucat.

nu a ezitat.

la mine,

ca un organism

suficient pentru viaţã,

dar insuficient ca sã-l vezi,

în mine,

prin nu ştiu ce cãi,

a pãtruns.

a cãutat, ca un prãdãtor,

inima,

şi când bãtea mai agitatã

în ea s-a înfipt.

n-a zãbovit mult,

sã mã obişnuiesc

cu ea.

de ce ar fi aşteptat?

îmi simţeam mâinile strãine,

picioarele blege

şi zâmbetul pierdut

într-un zâmbet ciudat.

mergeam fãrã sã merg

şi mã priveam cum vorbesc

fãrã sã ştiu cã iubesc.

îmi vedeam trupul întreg,

dar parcã el devenea mai uşor,

şi pãşeam frecvent

numai în gol.

da.

nu a fost o leoaicã,

puternicã şi dârzã.

nu a fost o luptã.

nu a fost un dans.

doar când îmi vedeam

castelul arzând

şi încercam

nu ştiu cui

sã mã predau,

am înţeles

ca eram de mult prãdat,

şi din mine

parcã mii de guri se înfruptau.

prada

în îmbrãţişarea ei

te simt atât de vie!

ca noaptea,

ce atâtea umbre poartã,

degetele mele, pe spatele ei,

pielea ta o simt.

nesãtul mi-o apropie,

uitând

tot ce e de uitat.

ea mã sãrutã pe gât,

nevinovatã de iubire,

iar tu,

din vene ascunsã,

tresari.

ş-atunci,

unghiile ca nişte colţi,

în ea mi se înfig

şi cu trupul încordat

o privesc cum se stinge.

o eliberez apoi,

ca un leopard, ce-şi va ascunde prada,

dar nu de alţi prãdãtori,

ci de însãşi foamea sa.

te adorm din nou,

sub o plapumã croitã

din atingeri ce totuşi

nu te-au cuprins.

îmi privesc ghearele sub lunã,

îmbãtrânite parcã se decojesc,

parcã-s roşii

de atâta uitare

şi parcã dor..

dor din ce în ce mai mult.

regăsire

pe obraz îmi curg

toate promisiunile tale,

și mă întreb de ale mele, 

la fel te dor?

a trecut atâta timp..

dar timpul rareori e de ajuns..

sau poate, 

el doar s-a terminat

iar noi, am uitat să murim.

am încercat să te transcriu

din roman, în fragment..

dar acum știu 

că pentru o groapă

pământul scos 

e mereu insuficient.

sau poate 

de m-aș face pământ,

tot ce n-am trăit, 

voi putea atunci cuprinde.

te voi putea atunci cuprinde.

întrebãri înjumãtãţite

mi-aş da braţul stâng

sã te mai iau odatã

la piept.

sã simt în goliciunea din mine

ecoul

promisiunilor ce încet

în tine se sting.

mi-aş da braţul

pentr-o jumãtate de atingere,

pentr-o îmbrãţişare

ce complet nu te va mai prinde.

între noi, mã întreb

de regrete

şi-ar face loc

sau noi

am putea sã ucidem mintea

pentru a mai simţi odatã

viitorul în noi bãtând?

sau poate tu,

îl simţi deja.

mã întreb de te-aş elibera

din strânsoarea mea înjumãtãţitã,

doar ca sã-ţi dau pãrul

dupa urechea stângã,

de ai fugi?

mã întreb privindu-mã din tine

cât o sã aştept

pânã când o sã renunţ

şi la mâna dreaptã,

doar pentru a rãmâne

în faţa ta, neputincios,

sperând ca mâinile tale

din libertatea cerului

peste umerii mei se vor coborî,

şi pentru o clipã,

braţele tale

ale mele le voi simţi?

digul

mai știi iubito

când de pe dig,

stropiți de valuri,

priveam acel vapor

ce striga dupã viațã?

ȋnsã valurile n-avurã milã.

mai știi cum ȋl ȋnghițeau

și norii peste el

uitare aruncau?

ești departe acum.

nici mãcar nu mã privești

cum din ceațã

ȋți caut privirea.

mã scufund și eu

și ȋncet, totul m-a pãrãsit.

am rãmas eu

și dorul de tine.

speranța a fugit și ea,

pe un pãmânt mai sigur.

doar eu și dorul

atingerii tale..

mai știi iubito,

cum nepãsãtori ne-am ȋntors

spre țărm

când eu te-am ȋntrebat:

s-a dus.. mergem acasã?

acum, mã duc eu.

sã vii acasã, ȋntr-o zi.

neȋntâlnire

mi-am pus ochelarii,

dupã ce i-am șters de praf,

și apoi m-am ȋntins.

ieri noapte te-am visat,

dar tu mi-ai zis,

când sã te cuprind voiam..

mi-ai zis: nu te recunosc..

așa cã acum,

cu ochelarii negri puși,

fãrã barbã,

și ȋn haine de galã,

aștept caleașca sã mã ia..

și sã adorm.

mi-am pus ochelarii iubito!

poate așa, chiar de eu nu,

tu mã vei vedea.